Coronavirusul din China, care pare că se extinde rapid și sigur, a fost detectat de un AI mai rapid decât experții umani.

BlueDot, un algoritm bazat pe inteligență artificială, care analizează buletinele informative și informații de la companiile aeriene, a reușit să detecteze apariția și împrăștierea bolii misterioase ce a apărut în Wuhan, China.

Pe 9 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății avertiza publicul cu privire la apariția unei boli similare cu gripa, în China, pe fondul unei explozii de cazuri de pneumonie în Wuhan. Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA a avertizat încă din data de 6 ianuarie asupra acestei boli.

Cu toate acestea, o platformă de monitorizare canadiană a trimis informații cu privire la viitoarea epidemie încă de pe 31 decembrie.

Mai rapid și mai eficient decât guvernele

BlueDot are la bază un algoritm cu inteligență artificială, care analizează știri scrise în diverse limbi, rețele care publică date despre boli ale plantelor și animalelor, dar și informații oficiale, pentru a-și înștiința clienții din timp să evite zone precum Wuhan, unde a apărut coronavirusul.

Kamran Khan, fondatorul și CEO-ul BlueDot, știe că guvernele nu sunt de încredere când vine vorba de informarea rapidă a cetățenilor în astfel de situații, astfel că a decis să creeze un sistem paralel de informare și raportare. Algoritmul nu se bazează pe postări din social media, unde e prea mult haos în textele utilizatorilor. Folosește, însă, date despre bilete de la companii aeriene, astfel că poate prezice unde vor ajunge persoanele infectate. Sistemul a prezis corect apariția virusului în Bangkok, Seul, Taipei și Tokio, în zilele de după prima apariție.

Informațiile colectate de sistem ajung la oficiali în domeniul sănătății publice din mai multe țări, la companii aeriene și la spitale din zona unde ar putea ajunge cei infectați. Datele nu sunt accesibile și publicului general, dar se lucrează și la asta.

În prezent, opt orașe din China, cu 35 de milioane de cetățeni, sunt în carantină. Multe voci susțin că autoritățile chineze încearcă să mușamalizeze amploarea epidemiei și raportează cifre mult mai mici decât cele reale. Având în vedere că virusul ar avea o perioadă de incubație de cam două săptămâni, mai avem de așteptat până să vedem adevărul.