Standardul 5G se apropie cu pași repezi de implementarea la scară largă, însă 6G pare că este deja în lucru.

Operatorii telecom de pe meleagurile autohtone, dar și din străinătate, au trecut deja de faza primelor teste 5G. Unii chiar au implementat astfel de rețele la nivel restrâns, în diverse orașe. Au apărut și telefoane compatibile cu aceste rețele, desigur. Totuși, abia anul acesta și poate în 2021 vom vedea o adoptare la scară largă a noilor rețele.

Cu toate că 5G e abia la început de drum, Japonia lucrează deja la planuri și la un cadru pentru tehnologia 6G, care ar urma să fie de 10 ori mai rapidă decât cea pe care o așteptăm acum. De asemenea, și Coreea de Sud, Finlanda și China au început cercetările pentru dezvoltarea unor rețele mai eficiente decât 5G.

Conform unor informații de la Nikkei, Ministerul Afacerilor Interne și Comunicațiilor din Japonia a decis să înființeze o societate de cercetare guvernamental-civilă, iar statul va investi, pentru început, 2 miliarde de dolari în proiectul de dezvoltare.

Companiile care lucrează la 6G vor ca noua tehnologie să debuteze până în 2030. Statele amintite anterior au început, de asemenea, să lucreze la acest standard. În noiembrie 2019, guvernul chinez anunța că va înființa două instituții de cercetare și dezvoltare pentru 6G. Mai multe universități din Finlanda și câteva instituții afiliate guvernului au început, de asemenea, să lucreze la proiecte legate de 6G. LG și Samsung și-au deschis deja centrele de cercetare pentru 6G, în Coreea de Sud.

Tehnologia 5G mai are ceva până să ajungă pe telefoanele tuturor, însă mai important este unde, în afara smartphone-urilor, va ajunge aceasta. Noul standard de tehnologie promite să aducă schimbări masive într-o mulțime de domenii. Totuși, doar anii ce vor urma ne vor ajuta să înțelegem, cu adevărat, dacă 5G va fi chiar ceea ce promite a fi.