Google a lansat opțiunea care ți-ar putea salva viața într-un accident auto

Poate că vrei sau nu Pixel 4, dar Google a anunțat câteva opțiuni noi care îl fac un telefon mult mai util. Și dintre toate se remarcă cea care sesizează automat că ai făcut accident cu mașina.

Google a anunțat câteva opțiuni pentru Pixel 4 care ar trebui să-l facă un pic mai util. A îmbunătățit apăsarea prelungită pe ecran pentru un meniu al aplicațiilor, Motion Sense a devenit ceva mai bun și Personal Safety se poate dovedi inovația semnificativă din deceniul 2020.

Personal Safety a pornit ca o aplicație despre care am aflat inițial în octombrie 2019. A fost gândită să funcționeze, cel puțin în primă fază, pe telefoanele Pixel. Pe acestea le controlează cel mai bine Google și, implicit, pe ele se bazează. În primă fază, va fi activă doar în Statele Unite ale Americii.

Opțiunea folosește datele de localizare, de la microfon și de la accelerometru ca să știe dacă ai făcut sau nu accident. Apoi, emite un sunet puternic și te întreabă dacă ai nevoie de ajuto. Poți să trimiți un mesaj către apropiați sau aplicația sună automat la serviciile de urgență și le transmite locația.

În primă fază, te poți aștepta și la câteva rateuri. Dar dacă salvează câteva vieți va fi produsul de care chiar vei avea nevoie în telefon, fie el cu Android, fie iPhone.

Ce mai bagă Google pe Pixel 4

Altă noutate, cumva importantă, e că Google a perfecționat meniul disponibil la o apăsare prelungită. E ce-a făcut Apple cu 3D Touch – opțiune la care a renunțat pe ultimele telefoane. Google susține că prin algoritmi de inteligență artificială telefonul poate sesiza mai rapid și mai bine dacă-i o apăsare prelungită pentru accesarea meniului respectiv.

Va fi de ajutor? Poate. Dar, deocamdată, Pixel 4 o va folosi cel mai mult. Funcționează însă într-un ecosistem limitat de aplicații: Launcher, Photos și Drive. Asta pentru că toți dezvoltatorii de aplicații, dacă vor s-o facă disponibilă pentru produsele lor, trebuie să folosească Deep Press API pentru Android. Nu se va întâmpla prea curând, probabil.

Google Pay a devenit mai eficient, deși în România oricum nu-l ai. Iar în Motion Sense e un nou gest pentru control asupra muzicii. Și cam asta e actualizarea de primăvară pentru Pixel 4.