Google vrea să crezi că acest produs e ce aveai nevoie ca să nu-ți uiți viața

Nu-i o surpriză că Google știe foarte multe despre tine. Așa că de ce n-ar ști și detalii emoționale? Cel puțin asta e premisa cele mai noi reclame care va fi și difuzată în timpul Super Bowl. Și totul se învârte în jurul Assistant.

“Un mic ajutor pentru toate lucrurile mărunte” e mesajul cu care Google își încheie reclama “Loretta”. În centrul atenției este Assistant, asistentul digital pe care îl ai în boxele companiei și în telefoanele cu Android.

În aproape trei zile, reclama a ajuns la peste 4,7 milioane de vizualizări pe YouTube. Ceea ce-i impresionant pentru un produs de tipul acesta. Cum a reușit asta? Ei bine, prin emoție. E destul un tip în vârstă care încearcă să-și țină minte viața cu ajutorul tehnologiei Google. De la florile preferate ale soției la filmul preferat al celor doi.

Ar putea fi una dintre reclamele memorabile de la Google

Poate îți place, poate nu, reclama asta va fi una la care vei mai reveni în timp. E extrem de simplă, dar cu un mesaj pe care nu-l poți ignora: nu uita. Pe nostalgie, emoție și fericire oamenii pot fi mai ușor de convins că au nevoie de diverse produse. Și, la o adică, Assistant chiar poate ține minte lucruri pentru tine. Trebuie doar să nu uiți ce vrei să afli.

De cealaltă parte, Amazon a avut o abordare ceva mai naturală pentru Alexa. În timp ce Google pare că face din Assistant un fel de ajutor pentru cei în vârstă, Alexa e, aproape, ca parte din viața ta. Poate să aprindă lumina, să-ți pună muzica preferată și să sune pe cineva. În loc să te facă să plângi, vrea să îți economisească ceva timp.

Indiferent care-ți place, gândește-te doar că nu vor funcționa și-n realitate ca-n reclame (dacă nu era deja evident). Și, în special în România, vei avea probleme cu diverse comenzi de bază. Însă Alexa e ceva mai pregătită să-ți controleze casa inteligentă. Dacă ai una.