După ce Samsung a anunțat Galaxy Flip Z cu pliere pe orizontală, Huawei revine cu unul clasic: pe verticală. Acesta e Mate Xs pe același design din 2019, dar cu ceva îmbunătățiri. Spre deosebire de modelul de acum un an, acesta nu mai are serviciile Google.

Huawei Mate Xs, după cum te lasă și numele să înțelegi, e similar modelului din 2019. Ecranul e imens, pliere pe verticală și Android peste care ai interfața Huawei EMUI. Compania n-a încercat să facă schimbări masive cu acest model, ci a încercat să rafineze telefonul precedent.

Compania susține că ecranul e protejat de un strat cu 80% mai rezistent și de trei ori mai scump decât aurul. Beneficiază de procesorul Kirin 990 cu modem 5G (CPU cu 23% mai rapid și GPU cu 32% mai bun), iar bateria este de 4.500 mAh. Huawei a comparat acumulatorul cu cel de pe Fold, ceea ce-i un pic incorect, pentru că acela e un model din 2019.

Cât costă Huawei Mate Xs

Toate bune și frumoase, dar am spus că prețul e incredibil. Și e. Pentru un Mate Xs cu 8 GB memorie RAM și 512 GB spațiu de stocare ai plăti 2.500 de euro.

Primești, de acești bani, un telefon cu ecran de 6,6 inci când e închis și 8 inci când e deschis. Bateria poate fi încărcată rapid la 55 wați (de la zero la 85% în 30 de minute) și un modul foto-video bun.

Există o cameră principală de 40 MP f/1.8 (wide), una telefoto de 8 MP f/2.4 și una de 16 MP f/2.2 ultrawide. Desigur, nu lipsește un senzor 3D ToF.

Huawei susține că Mate Xs beneficiază de un ISO de 204.800 și zoom optic 3x. Există și un zoom digital 30x. Astfel, de la ultrawide la cel mai bun zoom ai cam 45x. Ceea ce e impresionant, dar calitatea când treci în digital nu-i senzațională.

Poți face însă fotografie macro cu telefonul: 2,5 centimetri distanță minimă. În orice caz, un telefon care rafinează modelul din 2019, dar de data asta fără servicii Google.