OnePlus 8 vrea să ofere o experiență de utilizare semnificativ îmbunătățită, iar un ecran de 120 Hz ar putea fi exact ceea ce trebuie.

Conform ultimelor informații apărute pe internet, OnePlus 8 ar urma să aibă un ecran cu rată de refresh de 120 Hz. Dincolo de zvonuri, cei de la The Verge menționează că într-o discuție cu CEO-ul companiei, Pete Lau, în cadrul CES 2020, acesta declara că viitoarele telefoane lansate vor avea un astfel de ecran.

Compania a colaborat cu Samsung pentru acest ecran OLED, iar dincolo de asta, a lucrat și la îmbunătățirea animațiilor de pe Android, astfel încât experiența de utilizare să fie una foarte fluentă.

MEMC, tehnologia pe care s-ar putea să o detești

OnePlus are de gând să folosească și un cip MEMC (estimare de mișcare / compensare de mișcare) pentru a introduce cadre în plus în videoclipuri, astfel încât să le aducă la 120 Hz. Din păcate, s-ar putea să nu fie un efect foarte plăcut pentru utilizatori – ceva similar i-a făcut pe mulți să deteste videoclipurile la 60 fps la momentul popularizării. Din fericire, funcția aceasta va putea fi oprită

Un alt aspect interesat al ecranului este că va fi compatibil HDR, dar și că va putea oferi o luminozitate maximă de 1000 nits. De asemenea, aceste este compatibil cu o paletă de culori pe 10 biți.

Cu toate că un ecran de 120 Hz ar putea fi impresionant pentru utlizatori, OnePlus 8 nu va fi primul smartphone care oferă o astfel de experiență. ROG Phone 2 și Razer Phone 2, telefoane de gaming lansate în 2019, au deja astfel de display-uri. Chiar și Seria Samsung Galaxy S20 ar urma să aibă ecrane cu rată de refresh de 120 Hz. Un aspect important în cazul acestor ecrane este și cât de bine se vor împăca acestea cu bateria.

OnePlus a anunțat deja că va susține un eveniment în Shenzhen, China, pentru a prezenta în detaliu noul tip de ecran.