PlayStation 5 se apropie încet, dar sigur, de data de lansare, cu toate că nu știm foarte multe detalii despre consolă.

Conform anunțurilor de până acum, PlayStation 5 ar urma să fie lansat la timp pentru sezonul sărbătorilor de anul acesta. E clar că nu se vorbește despre Paști, care urmează în ceva mai mult de două luni, ci despre Crăciun. Și, chiar dacă pare mult de așteptat pentru noi, pentru Sony timpul e foarte presant, mai ales că vorbim deja de ultima sută de metri.

Astfel, pe măsură ce ne apropiem de momentul lansării consolei, care ar putea vedea lumina zilei după mijlocul toamnei, cât să fie de mare interes pentru Crăciun, site-ul oficial al consolei a fost lansat. Ce vei găsi aici? Îți spun de pe acum că nu prea multe. Desigur, dacă vrei să te abonezi la newsletter-ul legat de PS5, ai oportunitatea să o faci prin intermediul platformei.

Altfel… site-ul lansat de Sony pentru PlayStation 5 nu oferă prea multe, dar nici nu ar avea ce să îți propună. De altfel, compania nu a oferit prea multe detalii despre consolă, dar știm deja câteva lucruri despre aceasta.

Știm că noua consolă, alături de Xbox Series X, va fi cu mult mai puternică decât consolele de generație actuală. Vei găsi la interior un SSD pentru a-ți stoca și accesa jocurile cât mai rapid. Mai știm și că logoul noii console seamănă izbitor cu cel al versiunii curente, PS4.

”Am început să împărtășim câteva dintre funcțiile incredibile pe care le vei experimenta odată cu PS5, dar nu suntem încă pregătiți să dezvăluim complet următoarea generație de PlayStation”, se arată pe pagina PS5. Aceasta te invită să te înscrii la newsletter pentru a primi cât mai rapid update-urile pe care Sony le pregătește, inclusiv data de lansare, prețul și jocurile care vor fi disponibile la lansare.