Poco X2 a fost lansat, în sfârșit. E ieftin, are două atuuri de partea sa și nu-i chiar oribil. Spre deosebire de primul Pocophone anunțat de Xiaomi, acesta nu mai are cel mai puternic procesor. Recuperează însă prin design și ecran.

Poco X2 e telefonul lansat sub marca Poco. A fost creată de Xiaomi după ce-a avut succes cu telefonul Pocophone. De data aceasta, modelul X2 încearcă, pe de o parte, să te facă să uiți de iPhone 11, dar și să înlocuiască alte telefoane ieftine cu Android. Probabil că în ultima cu iPhone n-are nicio șansă, dar poate câștiga de partea sa utilizatori care ar fi fost tentați să aleagă un Lite de la concurență.

Poco X2 telefon Xiaomi Android (1)

Ce specificații are Poco X2 și de ce costă atât de puțin?

Cel mai scump Poco X2 costă sub 1.300 lei (e, deocamdată, anunțat pe India și s-ar putea ca prețul la noi, când ajunge, să fie un pic mai mare). De banii ăștia primești 8 GB memorie RAM, 256 GB spațiu de stocare, ecran RealityFlow (doar un nume pretențios pentru LCD) cu rată de refresh de 120 Hz și un procesor Qualcomm Snapdragon 730G.

Telefonul, indiferent de RAM și stocare, are patru camere foto: 64 MP (senzor principal), 8 MP (ultrawide), 2 MP (macro) și 2 MP (măsurarea adâncimii de câmp). Pe față are două camere: 20 megapixeli și 2 MP.

Poco X2 telefon Xiaomi Android (3)

Poco X2 telefon Xiaomi Android (4)

Celelalte două verisuni Poco X2 au 6 GB RAM și 64 GB stocare, respectiv 6 GB RAM și 128 GB stocare. Costă sub 1.000 de lei, respectiv sub 1.100 lei. Bateria este de 4.500 mAh pe oricare versiune cu încărcare rapidă la 27 wați.

Telefonul mai suportă și card microSD, iar procesorul beneficiază de un sistem de răcire. Interfața este MIUI 11 și, ei bine, e un telefon cu Android fără pretenții.

Cele mai mari două atuuri ale Poco X2, de care ziceam la început, sunt ecranul cu rată mare de refresh și sistemul de camere. Pentru un telefon care la noi ar ajunge, în cel mai rău caz, să coste sub 1.500 de lei, ai stocare, ai RAM și ai un ecran bun. A, și acumulatorul generos.