Samsung Galaxy S10 Lite a fost dezvăluit la CES 2020, iar în viitorul apropiat ar trebui să ajungă și în magazine.

Alături de Samsung Galaxy Note 10 Lite, și modelul similar de S10 a fost dezvăluit în cadrul evenimentului din Las Vegas. Noile telefoane își propun să fie variante ceva mai accesibile pentru modelele flagship lansate anul trecut, însă diferențele nu sunt neapărat majore față de acele smartphone-uri.

Noul Galaxy S10 Lite vine cu procesor Snapdragon 855, cu opt nuclee, iar placa video este o Adreno 640. Smartphone-ul este disponibil în două variante de RAM, fie cu 6, fie cu 8 GB de memorie. Stocarea, însă, este standard, de 128 GB. Dacă te temi cumva că nu ți-ar ajunge atâta spațiu, poți răsufla ușurat, deoarece smartphone-ul are și slot de card microSD, compatibil cu carduri de până la 1 TB.

Samsung Galaxy S10 Lite se ține bine și pe foto-video

Sistemul de camere foto îți propune trei camere diferite, între care una principală de 48 de megapixeli, alături de una ultrawide de 12 megapixeli, dar și de una macro de 5 megapixeli. De asemenea, camera de selfie-uri este și ea destul de bună, având un senzor de 32 de megapixeli.

Bateria telefonului are capacitatea de 4.500 mAh, iar încărcarea rapidă se face la 18 W. Senzorul de amprentă al lui Samsung Galaxy S10 Lite este integrat în ecran.

Cu toate că vorbim despre un model Lite, această variantă de Galaxy S10 nu se poate lăuda și cu un ecran de dimensiuni reduse. Ba din contră, telefonul are un ecran mai mult decât generos, cu diagonala de 6,7 inci și cu raport de aspect de 20:9. Rezoluția display-ului Super AMOLED este de 2400 x 1080 pixeli.

Telefonul vine cu Android 10 și One UI 2.0. Ar trebui ca destul de curând să ajungă și pe piața locală, iar atunci vom vedea cât de mare este, de fapt, diferența de preț între acest model de S10 Lite și prețul unui S10 standard.