Samsung Galaxy S20 a fost prezentat pe 11 februarie, în trei versiuni: S20, S20 Plus și S20 Ultra. De data aceasta, Samsung face câteva schimbări importante. Prețurile sunt mai mari, ecranele la fel și performanțele mai ridicate.

Pentru început, Galaxy Z Flip

Evenimentul Samsung Unpacked a început cu o introducere vizavi de telefonul pliabil Samsung Galaxy Z, care vine în trei variante de culori noi. Mirror Purple, Mirror Black și o variantă specială, doar pentru anumite piețe, Mirror Gold. În variantă închisă, telefonul îți oferă un miniecran cu acces rapid la notificări. Mai mult, acum poți folosi acest ecran și pentru a-ți face selfie-uri cu camera principală.

Noul ecran, bazat pe tehnologia ultra thin glass, rezistă la 200.000 de plieri, dublu față de cât promisese telefonul de anul trecut. Ce e cu adevărat interesant este noul Flex Mode, care îți blochează telefonul pliat la un anumit unghi. Astfel, vei putea folosi cele două jumătăți ale ecranului pentru activități diferite.

Probabil inspirați de problemele de anul trecut, cei de la Samsung au decis să creeze o nouă balama pentru Galaxy Z Flip, care contribuie, cu siguranță, și la rezistența sporită vizavi de numărul de plieri. Ca un bonus, Samsung îți oferă și acces la YouTube Premium odată cu Galaxy Z Flip.

Noul Samsung Galaxy Z Flip va fi disponibil la precomandă începând cu 14 februarie, iar prețul este de 1.380 de dolari.

Samsung Galaxy S20, cu bune și cu mai bune

TM Roh, noul șef al diviziei de mobile, succesorul lui DJ Koh, a fost invitat pe scenă pentru a vorbi despre viitorul smartphone-urilor Samsung. Compania mizează pe inovarea experiențelor mobile pentru următorul deceniu. Acesta nu uită să puncteze admirația pe care i-o poartă mentorului său, DJ Koh.

Trece în revistă și istoricul seriei de flagship-uri, începând de la originalul Galaxy S și mergând către Galaxy Note. Ajunge și la Galaxy Fold, fiecare dintre aceste serii fiind creată pentru a răspunde unui nou tip de nevoi ale utilizatorilor.

Șeful Samsung Mobile vorbește despre convergența 5G, AI și IoT, un punct pe care compania îl poate susține și livra utilizatorilor finali. Într-un final, acesta prezintă oficial Samsung Galaxy S20, un telefon care ar urma să spună la revedere camerelor foto de până acum, făcând loc unei noi generații.

Cu siguranță, Space Zoom e ceva la care ne gândim cu toții. Deși mă așteptam ca TM Roh să scoată un telefon din buzunar, acesta l-a prezentat, de fapt, luându-l de pe trepiedul unui cameraman. Totodată, am aflat că Unpacked de anul acesta este primul eveniment filmat cu telefoanele mobile.

Trecând la partea de entertainment, Netflix a devenit un partener pentru Samsung în această privință. Dacă ai un telefon Samsung, vei avea acces la conținut exclusiv de pe Netflix, cum ar fi diverse behind the scenes speciale ale serialelor tale preferate. Narcos pare a fi unul dintre aceste seriale care va oferi conținut bonus pentru Samsung.

Ecranele dinamice AMOLED seriei Galaxy S20 vin cu rată de refresh de 120 Hz. De asemenea, a fost redus lagul pentru atingeri, astfel că ar trebui să ai parte de un răspuns mai bun în jocuri. În plus, ai parte și de până la 16 GB de memorie RAM, de tip LPDDR5. E mult? E mult și relativ inutil pentru Android, dar e ok, să fie.

Forza Street este acum disponibil pentru preînregistrări în Galaxy Store. Dacă îți plac jocurile cu mașini, poate vrei să arunci o privire. Eu am apăsat butonul de pre-register înainte să scriu rândul acesta, cam atât de repede m-a prins anunțul.

Cât vor costa noile Samsung Galaxy S20?

Noua serie de Galaxy S20 va fi disponibilă începând cu 6 martie. Pentru S20, vei plăti 999 de dolari, pentru S20 Ultra vei scoate din buzunar 1.199 de dolari, iar S20 Ultra te va costa 1.399 de dolari.

Și ceva despre Galaxy Buds+

Iar, pentru că a venit vorba de entertainment, ajungem și la (probabil) ultima dezvăluire a serii, noile Samsung Galaxy Buds+. Aici nu prea sunt surprize, având în vedere că mai toate informațiile au apărut deja pe internet în zilele trecute. Poate o surpriză e apăsarea lungă pe butonul unei căști, care îți oferă un playlist Spotify inspirat de istoricul melodiilor ascultate. În total, căștile (cu tot cu suportul) au o autonomie de până la 22 de ore.

Căștile Samsung Galaxy Buds+ sunt disponibile începând cu 14 februarie, la 149 de dolari.


Samsung pregătește două evenimente Unpacked, ce vor avea loc concomitent. Unul dintre ele are loc în San Francisco, iar celălalt la Londra. Compania va dezvălui aici cele trei telefoane, dar ne așteptăm să vedem și telefonul pliabil Galaxy Z Flip, alături de noile Galaxy Buds. Cât despre alte surprize din partea Samsung, ne putem aștepta, în principiu, la orice. Nu a mai apărut nimic pe internet cu privire la vreun alt produs, dar asta poate înseamna și că nu au existat scurgeri de informații. Șansele pentru ”altceva” sunt mici, însă.

Mari sunt însă șansele să vedem alte lucruri noi despre seria Samsung Galaxy S20. Știm deja specificațiile telefoanelor, dar despre ce funcții vor aduce acestea, nu știm mare lucru, iar aici sud-coreenii reușesc să surprindă deseori.

Conform informațiilor prezentate pe scenă, noile camere au fost complet regândite pentru seria S20 și se mizează, desigur, pe calitate. Există nu doar îmbunătățiri hardware, ci și software, chiar și în galerie, când vine vorba de sortarea fotografiilor. Poate că mai mult te interesează însă că Galaxy S20 este capabil să filmeze la rezoluție 8K. Poți chiar și să faci un ”video snap” în timp ce filmezi la rezoluție maximă, iar asta îți va oferi o imagine de calitate înaltă pe lângă videoclip.

În variantă maximă, S20 îți va oferi până la 1,5 TB de stocare, asta dacă folosești și un card microSD. Despre baterie ni s-a spus rapid că ține toată ziua.

S20 Ultra, vedeta în materie de cameră, are un senzor principal de 108 megapixeli, dar și inteligență artificială. Camera surprinde mai multe imagini pe care le lipește într-o zecime de secundă. Beneficiază și de modul îmbunătățit Bright Night, astfel că ai șanse să surprinzi unele dintre cele mai bune fotografii pe timp de noapte. Noua tehnologie pixel binning reușește să combine 9 pixeli într-unul, pentru a capta mai multă luminozitate.


 

Samsung Galaxy S20 e începutul noii generații de telefoane propuse de acest producător. Odată cu această gamă va fi introdus și Samsung Galaxy Z Flip, un telefon pliabil pe orizontală. Numele seriei a fost schimbat, ecranele au fost mărite și camerele foto, în sfârșit, schimbate. Lista noutăților e însă mult mai mare și mai consistentă.

Samsung-Galaxy-S20-versiuni-S20-S20-Plus-S20-Ultra
Toate nuanțele de culoare pentru Samsung S20 – S20, S20 Plus, respectiv S20 Ultra. În dreapta vezi modelul S20 Ultra cu modulul camerelor foto

Când se lansează Samsung Galaxy S20

Galaxy S20 va fi prezentat pe 11 februarie. Evenimentul se va desfășura de la ora 21, ora României. Alături de viitorul flagship din seria Galaxy S vom vedea și varianta nouă a telefonului pliabil. Acum cu un concept diferit de Galaxy Fold din 2019.

Vor fi prezentate și noile căști wireless: Galaxy Buds Plus. Pentru modelele S20 Plus și S20 Ultra vor fi oferite cadou la precomandă.

Livrarea propriu-zisă a dispozitivelor va fi pe 6 martie.

Samsung Galaxy S20 si Galaxy Buds Plus la precomanda
Galaxy Buds Plus sunt similare modelului din 2019, doar că au microfoane mai bune și difuzoare asemenea

Samsung Galaxy S20. Specificații pentru fiecare versiune în parte

Galaxy S20 va fi disponibil în următoarele versiuni: S20, S20 Plus și S20 Ultra. Cel din urmă ar fi o noutate remarcabilă. Totodată, ar fi primul cu un ecran atât de mare (6,9 inci). Din păcate, dacă ți-a plăcut modelul Galaxy S10e din 2019, vei fi dezamăgit să descoperi că nu are un succesor.

 

Galaxy S20 – versiunea standard

Acest model va avea un ecran de 6,2 inci 2K+ cu rată de refresh 120 Hz. Va fi tot Dynamic AMOLED, ca în 2019, cu suport HDR10+. Ar avea și 12 GB memorie RAM cu 128 GB spațiu de stocare. Acumulatorul ar fi de 4.000 mAh. Camerele foto principale: 12 MP (wide) + 64 MP (telefoto) + 12 MP (ultrawide). Camera de selfie: 10 MP.

Senzorii de 64 megapixeli sunt o noutate pentru telefoanele premium ale Samsung. Așa cum va fi și cel de 108 MP pentru versiunea Ultra. Până acum, pe modelele din ultimii ani, compania a folosit senzori de 12 MP.

 

Galaxy S20 Plus – versiunea pe care o știi din anii precedenți

Acest model va avea un ecran de 6,7 inci 2K+ cu rată de refresh 120 Hz. Va fi tot Dynamic AMOLED, ca în 2019, cu suport HDR10+. Ar avea și 12 GB memorie RAM cu 256 GB spațiu de stocare. Acumulatorul ar fi de 4.500 mAh. Camerele foto principale: 12 MP (wide) + 64 MP (telefoto) + 12 MP (ultrawide) + un senzor 3D ToF pentru măsurarea adâncimii de câmp. Camera de selfie: 10 MP.

E foarte probabil să existe și alte versiuni pentru spațiu de stocare mai mare. În trecut, Samsung a experimentat cu modele cu 512 GB și chiar 1 TB. Sigur, acestea ar costa mai mult.

 

Galaxy S20 Ultra – versiunea dusă la extrem

Acest model va avea un ecran de 6,9 inci 2K+ cu rată de refresh 120 Hz. Va fi tot Dynamic AMOLED, ca în 2019, cu suport HDR10+. Ar avea și 12 GB memorie RAM cu 256 GB spațiu de stocare. Acumulatorul ar fi de 5.000 mAh. Camerele foto principale: 108 MP (wide) + 48 MP (telefoto) + 12 MP (ultrawide) + un senzor 3D ToF pentru măsurarea adâncimii de câmp. Camera de selfie: 10 MP.

S20 Ultra va fi cel mai scump, cel mai mare și cel mai performant model. Senzorul de 108 MP, disponibil într-o altă versiune pentru Xiaomi, e cea mai mare noutate. Această versiune e posibil să fie vândută, în anumite regiuni și la anumiți parteneri, și cu 16 GB memorie RAM și, eventual, 1 TB de stocare.

Dat fiind că acest model are cea mai mare baterie, se vehiculează că va avea și încărcare foarte rapidă la 45 wați. Astfel că o încărcare completă, de la 0 la 100%, va dura 74 de minute.

În ceea ce privește procesoarele, Samsung S20 va folosi, la fel ca în alți ani, două tipuri. Unul e Qualcomm Snapdragon 865, dar doar în câteva țări. În regiuni precum România, telefoanele vor fi disponibile cu modelul Samsung Exynos 990.

 

Quick Share – un fel de AirDrop, dar pentru Android și Samsung

Odată cu Galaxy S20, vom vedea, în sfârșit, o alternativă viabilă la AirDrop de la Apple. Telefoanele Galaxy vor beneficia de opțiunea Quick Share prin intermediul căreia vei putea face schimb rapid de fișiere între smartphone-urile producătorului.

Sistemul funcționează ca altele pe care le cunoști deja. Trebuie să fii în apropierea persoanei cu un telefon compatibil. Odată ce se creează o conexiune, faceți schimb de fișiere.

Ce e nou la Quick Share este componenta de cloud. Te-ar ajuta să încarci temporar fișierele. Apoi pot fi trimise către dispozitive Samsung Smart Things și descărcate local. Poți trimite astfel fișiere de cel mult 1 GB, cu un total de 2 GB trimiși zilnic.

Google vrea să creeze ceva similar AirDrop direct în Android. Deocamdată, opțiunea se numește Nearby Sharing și, ei bine, funcționează așa cum te-ai aștepta. Dacă Samsung S20 va avea sau nu Quick Share e important. Dar mai important e să fie ceva similar în Android. Astfel nu te-ai mai baza pe Bluetooth pentru transfer de fișiere când stai lângă persoana respectivă.

Samsung-S20-Ultra-imagini-camera
Samsung S20 Ultra va avea o cameră de 108 megapixeli. Și nu doar ca să se dea compania mare

 

Ce face un telefon ca Samsung Galaxy S20 Ultra cu o cameră de 108 megapixeli?

Camera foto de pe Galaxy S20 Ultra ar putea fi cu adevărat uimitoare și ar putea readuce Samsung pe locul întâi în topul DxOMark. Partea cea mai interesantă este că Samsung va oferi “Space Zoom”. Asta e posibilitatea de a face zoom până la 100x. Nu va fi optic, ci un mix între optic, digital și inteligență artificială care să compună imaginea finală.

În ceea ce privește numărul mare de pixeli, Samsung Galaxy S20 Ultra nu va produce, propriu-zis, poze la 108 megapixeli. Ar fi un pic prea mult și prea degeaba. În schimb, va folosi informație de la mai mulți pixeli pentru a compune o poză mai mică, dar cu mai multe detalii și mai luminată.

Compania deja a înregistrat marca “Nonacell”. În trecut, Samsung a folosit marca “Tetracell” pentru senzorii foto care compuneau o imagine prin tehnica “pixel binning”, dar cu date de la patru pixeli separați. Acum, dat fiind numele nona, compunerea imaginilor cu date de la nouă pixeli nu-i exclusă. 108 împărțit la 9 înseamnă fix 12. Megapixeli. Astfel, pozele pe care le-ai distribui online din camera S20 Ultra ar fi de 12 MP.

Cât va costa Galaxy S20 – fiecare versiune

Inițial, prețurile care ne interesează pe noi în România pentru seria Samsung S20 au fost dezvăluite în Polonia. Au apărut apoi prețuri și în Marea Britanie (unde telefonul va fi mai scump decât la noi. Pe baza acestor informații am făcut grila de mai jos pentru România.

  • Galaxy S20 – circa 4.300 lei | nuanțe de culoare: albastru, roz și gri
  • Galaxy S20 Plus – circa 4.800 lei | nuanțe de culoare: negru, albastru și gri
  • Galaxy S20 Plus 5G – circa 5.300 lei | nuanțe de culoare: negru, albastru și gri
  • Galaxy S20 Ultra – circa 6.500 lei | nuanțe de culoare: negru și gri
  • Galaxy S20 Ultra 5G – circa 6.700 lei | nuanțe de culoare: negru și gri

În Statele Unite ale Americii e posibil să fie doar versiuni 5G. În România, Europa și alte țări vor fi atât 4G, cât și 5G. Oricum ar fi, niciunul dintre cele trei telefoane nu va fi ieftin. Sau, cel puțin, nu ca în 2019.

Recapitulare: Samsung Galaxy S20 va fi prezentat pe 11 februarie. Vor fi trei versiuni – S20, S20 Plus și S20 Ultra, vor fi și versiuni 5G. Telefonul ar fi livrat din 6 martie, după o perioadă de precomenzi. La precomandă primești Galaxy Buds Plus, căști wireless de la Samsung.